













Într-o lume agitată, bântuită de spectrul dezechilibrului, al nestatorniciei, dar şi al speranţei, considerate de mulţi depăşite, poate trece drept o încercare riscantă, la limita kitsch-ului.
În acest zbucium general, încearcă să-şi găsească locul Nicolae Copoceanu, cavalerul rătăcitor, neadaptat şi nonconformist, care a incercat multe în viaţă şi pe care viaţa, la rândul ei, nu s-a sfiit să-l încerce. El propune timpului un pariu pe care crede că-l va câştiga, redând viaţă armelor medievale, măiestrit executate, care nu mai inspiră însă la violenţă, ci doar la o forţă liniştitoare, tihnă şi stabilitate în timp.
Realizarea unor replici după arme de temut, a unor scuturi şi steaguri împodobite cu blazoane nobiliare, toate executate manual, reprezintă simboluri ale curajului, dăruirii şi onoarei, calităţi cavalereşti ce se vor redescoperi. Pentru cei ce pot, un astfel de simbol vine să împlinească un decor modern, dând senzaţia de tradiţie, trăinicie şi echilibru. Pentru noi, cei ce le readucem la viaţă, este o bucurie a sufletului să redăm lumii curajul de a-şi permite să-şi ofere o fărâmă de nobleţe. În sprijinul colecţionarilor, Medieval Art poate executa restaurări de arme, ceramică şi textile. La cerere pot fi realizate comenzi personalizate.
Medieval Art Production este singura firma autohtona de manufactura de decoruri si recuzita cu specific istoric, dispunand atat de baza materiala necasara, cat si de o bogata experienta in domeniu. Lucreaza alaturi de noi maestrii cascadori specializati in reconstituirea luptelor istorice, profesori de arte plastice, actori specializati in predarea expresivitatii individuale si a plasticii corporale, precum si trupe de muzica veche.
Suntem initiatorii Festivalurilor de Arta Medievala din Bucuresti, Sighisoara, Sibiu, a Cavalcadei Fagarasului, realizatorii Festivalului Cetatii Rasnov, ai festivalului "Popasul Magilor" de la Palatul Mogosoaia si colaboratori principali la Festivalul Stefan cel Mare - 500 de ani de la moartea domnitorului, la Suceava, precum si realizatorii proiectului Tabara Medievala de Arte si Meserii, premiata de Universul Scolii si Uniunea Editorilor din Romania pentru unicitatea ei si al proiectului Scoala Medievala in cadrul Muzeului National de Istorie a Romaniei.
Am produs decorul a numeroase filme documentare si istorice de lung metraj, precum si a unor montari de mare amploare pe scena Teatrului National si pe scenele altor teatre bucurestene.



© 2004 medieval art